Euromonitor International: Arctic este cel mai vândut brand de electrocasnice mari din România

București, 27 martie 2023 – Arctic este cel mai vândut brand de electrocasnice mari din România, potrivit Euromonitor International Limited, lider mondial în cercetări de piață strategice, Consumer Appliances ediția 2023, conform definiției pentru electrocasnice mari, volum unități vândute în comerțul cu amănuntul, date pentru anul anterior. Astfel, Arctic își păstrează poziția de lider al pieței locale de profil, o recunoaștere a capacității sale de a se adapta în permanență cerințelor consumatorilor. Raportul include aparate frigorifice, mașini de spălat rufe, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase, aparate de gătit și cuptoare cu microunde, atât încorporabile, cât și de sine stătătoare.

Poziția în top vine să confirme faptul că românii percep Arctic ca un brand modern și relevant. Arctic a câștigat loialitatea și încrederea consumatorilor punând accent pe inovație, oferind electrocasnice cu tehnologii moderne, la un preț atractiv.

Le mulțumim românilor pentru încrederea acordată. Suntem mândri să le putem oferi soluții tehnologice avansate care susțin un stil de viață sustenabil. Importanța pe care o acordăm tehnologiilor inteligente este răspunsul nostru la provocările climatice actuale, sustenabilitatea, digitalizarea și inovația fiind elemente cheie în modelul nostru de afaceri. Fabrica Arctic de mașini de spălat rufe din Ulmi, prima unitate de producție Industry 4.0 din țară, a fost desemnată de către Forumul Economic Mondial drept una dintre cele mai sustenabile centre Industry 4.0 din lume, primind statutul de Sustainability Lighthouse. Evoluăm odată cu românii și suntem alături de ei, atât prin produsele inovatoare pe care le oferim, cât și prin contribuția pe care o aducem la economia locală”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Este un motiv de mândrie să fim brandul de electrocasnice pe care românii îl preferă. Această poziție ne onorează și ne provoacă, deopotrivă, să menținem cele mai înalte standarde. Misiunea noastră este să democratizăm tehnologia și să facem sustenabilitatea accesibilă, prin produse inovatoare, de înaltă calitate, care să răspundă nevoilor în schimbare, cu un raport calitate-preț cât mai corect”, a adăugat Gabriel Eremia, Marketing & Product Management Director.

Cu o istorie de peste o jumătate de secol, Arctic și-a asumat misiunea de a oferi consumatorilor electrocasnice care să răspundă nevoilor actuale, ajutându-i, totodată, să aibă un stil de viață sănătos și sustenabil. Printre tehnologiile care susțin și promovează aceste două direcții se numără funcția ExtraSteam inclusă în mașinile de spălat Arctic, care oferă un plus de îngrijire și igienizare, prin utilizarea aburului, în vreme ce tehnologia AquaPower integrată în mașinile de spălat vase asigură o curățare mult mai eficientă. Un alt exemplu este cuptorul electric încorporabil care dispune de tehnologiile Gătire asistată cu abur și Gătire 3D, care garantează mese perfecte, valorificând la maximum eforturile în bucătărie. Funcția inovatoare Blue Tech cu lumină albastră, integrată în frigider, păstrează efectul de fotosinteză, astfel încât fructele și legumele să se mențină proaspete cu până la 30% mai mult decât în condiții standard.

Stilul de viață al românilor evoluează în permanență, iar Arctic va continua să rămână ancorat în realitățile pieței și să dezvolte electrocasnice care să ușureze viața consumatorilor.

*Arctic, NR.1 cel mai vândut brand de electrocasnice mari din România

Sursa: Euromonitor International Limited; Consumer Appliances ediția 2023, conform definiției pentru electrocasnice mari, volum unități vândute în comerțul cu amănuntul, date pentru 2022

***

Despre Arctic:

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România. Compania exportă 84% din producția totală în peste 80 de țări. Cu o istorie de peste 50 de ani, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție.

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 40 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deține și prima fabrică Industry 4.0 din România și una dintre puținele de acest tip din Europa, fabrica de mașini de spălat din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2,2 milioane de unități pe an.

www.arctic.ro